Categorisit la Economie
Fenomen economic, social si cultural contemporan, a cărui dezvoltare s-a accentuat în mod special după al doilea război mondial, turismul reprezintă o mişcare care a evoluat în mai puţin de două secole de la un fenomen marginal la o ramură economică distinctă. (A. Bădulescu, D. Bac, 2006 – pg. 5). Acesta a devenit un sector important al economiei mondiale şi are o tendinţă de creştere permanentă la nivel internaţional.
Industria turismului cuprinde o gamă variată de instituţii publice, agenţi comerciali – întreprinderi mici si mijlocii, agenţii de turism, generatoare de beneficii economice si sociale, creandu-se noi locuri de muncă pentru diferite categorii de angajaţi, oferind noi oportunităţi de angajare. Evoluţia ei necesită investiţii, instruire si marketing, ceea ce trebuie să determine colaborarea dintre administraţia de stat şi autorităţile administraţiei publice locale, prin încurajarea investiţiilor private.
Turismul constituie o activitate economică ce se răsfrange asupra majorităţii sectoarelor sociale. Acest moment urmează a fi conştientizat de instituţiile vizate si de întreaga populaţie. A devenit iminent faptul de a demonstra că turismul nu se referă doar la unele persoane, care işi petrec anual vacanţele, ci prin serviciile prestate, poate avea un impact pozitiv asupra întregii societăţi.
Necesitatea dezvoltării economice durabile relevă şi mai mult importanţa elaborării şi aprobării unei strategii, al cărei obiectiv final trebuie să rezide în faptul că potenţialul turistic natural şi antropic al unei anumite zone să nu fie afectat negativ de turism. Potenţialul trebuie să fie protejat spre binele generaţiilor viitoare, spre binele localnicilor şi al turiştilor, lucru care să conducă spre o satisfacţie cat mai mare a consumatorului de turism.
Definiţia dezvoltării durabile a fost formulată la Conferinta Comisiei Mondiale pentru Mediul Înconjurător şi Dezvoltare din anul 1987. Ea a fost aprobată de Agenda 21 din cadrul Summitului Mondial privind Dezvoltarea Durabilă, care a avut loc la Rio de Janeiro în 1992 şi acceptată, de asemenea, la Conferinţa Mondială privind Turismul Durabil, ce şi-a ţinut lucrările în Lanzarote, în anul 1995. “Umanitatea are puterea de a face dezvoltarea sustenabilă – pentru a se asigura că satisface nevoile prezentului fără a compromite posibilitatea generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile nevoi”. (www.viitorplus.ro)
Organizaţia Mondială a Turismului a dat următoarea definiţie turismului durabil: “Dezvoltarea durabilă a turismului satisface necesităţile actuale ale turiştilor şi ale regiunilor de primire, protejand şi sporind oportunităţile pentru viitor. Managementul tuturor resurselor trebuie să se efectueze într-un mod care ar permite să fie satisfăcute necesităţile economice, sociale şi estetice, menţinandu-se integritatea culturală, procesele ecologice esenţiale, diversitatea biologică şi sistemele de suport ale vieţii”. (http://www.unwto.org/frameset/frame_sustainable.html) Conform unor autori, conceptul de dezvoltare durabilă se referă la o formă de creştere economică ce satisface nevoile societăţii – în termeni de bunăstare, pe termen scurt, mediu şi mai ales lung.
(http://amfiteatrueconomic.ase.ro/arhiva/pdf/no18/articol_fulltext_pag42.pdf Conf Puiu Nistoreanu).
Turismul sustenabil, dimpotrivă, răspunde unei duble necesităţi: aceea de a satisface nevoile turiştilor actuali şi industriei turistice, dar şi necesităţii de protejare a mediului şi prezervării oportunităţilor viitoare (Stănciulescu et. al., 2000: 4)
Pentru ca turismul să poată contribui la o dezvoltare durabilă a economiei, el trebuie să integreze mediul natural, cultural si uman, să respecte echilibrul fragil, caracteristic multor destinaţii turistice.
Dezvoltarea durabilă a turismului presupune îndeplinirea simultană a următoarelor componente:
- durabilitatea ecologică, care garantează o dezvoltare adecvată în condiţii de respectare a diversităţii biologice şi a resurselor biologice;
- durabilitatea socială şi culturală, care contribuie la dezvoltarea şi protejarea valorilor culturale;
- durabilitatea economică, ce garantează o dezvoltare a societăţii în condiţii de gestiune adecvată a resurselor cu obţinerea unor efecte economice atat pentru prezent, cat şi pentru viitor.
No Comments Yet până acum
Lăsați un comentariu
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <pre> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>